Propunerea ECHA este o dovadă suplimentară a creșterii gradului de conștientizare a publicului cu privire la riscurile potențiale asociate microplasticelor și a eforturilor decidenților de a reglementa și restricționa utilizarea acestora.
Problema microplasticelor
Deși creșterea gradului de conștientizare a publicului cu privire la microplastice este destul de recentă, cunoașterea existenței lor și a consecințelor potențiale ale acestora asupra mediului, datează de cel puțin 15 ani. Riscurile asociate microplasticelor sunt cauzate în mare măsură de dimensiunile lor mici (<5mm), ceea ce le face ușor consumabile și dificil de captat și de îndepărtat. În ciuda unei conștientizări pe termen lung și în creștere a problemelor legate de microplastice, acțiunile de minimizare a eliberării lor sunt încă de la început, iar estimările actuale sugerează că între 70.000 și 200.000 de tone de microplastice sunt eliberate în fiecare an la nivel mondial.
Scopul reglementarii microplasticelor
Microplasticele se încadrează în două tabere: cele care sunt adăugate în mod intenționat la un produs („microplastice primare”) și cele care sunt formate prin abraziunea unor materiale mai mari („microplastice secundare”). Regulamentul propus ECHA ar afecta toate microplasticele primare.
În definirea parametrilor oricărei reglementări potențiale, ECHA explorează criteriile potențiale prin care un material poate fi definit ca microplastic:
• Identitatea substanței. Microplasticele trebuie să fie sintetice, întrucât cele care apar în mod natural sunt degradate în mod inerent (bio). Materialele sintetice nu sunt limitate la „materialele plastice” tradiționale (de exemplu, PE, PU) și acoperă în schimb toate materialele pe bază de polimeri sintetici.
• Starea fizică. În prezent, ECHA este de părere că un microplastic este în primul rând legat de materiale în stare solidă, deși măsura în care aceasta se aplică materialelor care sunt semi-solide este în curs de investigare continuă.
• Morfologia. Prezența particulelor de polimer este în prezent privită ca o caracteristică cheie a unui microplastic, iar ECHA definește o particulă ca o „piesă minută cu limite fizice definite”. Este recunoscut faptul că particulele pot apărea cu diverse morfologii (de exemplu, mărgele, fulg, fibră) și toate ar putea fi clasificate ca microplastice.
• Dimensiuni. Această problemă a fost supusă dezbaterilor considerabile în ultimii ani. ECHA sugerează ca limita superioară să fie stabilită la 5 mm și să continue să dezbată dacă trebuie stabilită o limită inferioară. Propunerea afirmă că un material poate fi clasificat ca microplastic numai dacă respectă restricțiile stabilite de toate aceste patru criterii.
Ca atare, ECHA a adoptat următoarea „definiție de lucru” a unui microplastic: „orice polimer sau particule solide sau semisolide care conțin polimeri, având o dimensiune de 5 mm sau mai puțin în cel puțin o dimensiune externă”. Problema microplasticului va continua să primească atenție în următorii ani și este probabil ca propunerile de restricționare și reglementare a utilizării lor să devină mai răspândite.
Compania pe care o reprezentați este pe deplin conștientă de riscurile poluării microplastice a produselor dvs.? În perioada 30 – 31 ianuarie 2020, vă invităm la București, la Conferința ”Microplasticele – ”beyond REACH”. Detalii pe: https://medaconsulting.ro/2020/reach-01/index.html
Sursa: www.blcleathertech.com
